Löydetty 267 Tulokset: Muntele de măsline

  • Tu vei muri pe muntele pe care urci şi vei fi adăugat la poporul tău, după cum Áaron, fratele tău, a murit pe muntele Hor şi a fost adăugat la poporul lui, (Cartea Deuteronómului 32, 50)

  • El a zis: „Domnul vine din Sínai, răsare peste ei din Seír, străluceşte din muntele Parán, a ieşit din mulţimile sfinte având la dreapta lui focul legii pentru ei. (Cartea Deuteronómului 33, 2)

  • Moise a urcat din stepele Moábului pe muntele Nebó, pe vârful Pisgá, care este în dreptul Ierihónului. Domnul i-a arătat toată ţara: de la Galaád până la Dan, (Cartea Deuteronómului 34, 1)

  • Atunci Iósue a zidit un altar pentru Domnul Dumnezeul lui Israél pe muntele Ébal, (Cartea lui Iósue 8, 30)

  • Iósue a luat toată ţara aceasta: [ţinutul] muntos, întregul Négheb, tot ţinutul Goşén, Şefeláh, Arabáh, Muntele lui Israél şi valea sa, (Cartea lui Iósue 11, 16)

  • de la muntele Halác, care se înalţă spre Seír, până la Báal-Gad, în valea Libánului, la poalele muntelui Hermón. I-a capturat pe toţi regii lor, i-a lovit şi i-a omorât. (Cartea lui Iósue 11, 17)

  • Aceştia sunt regii ţării pe care i-au învins fiii lui Israél şi ale căror ţinuturi le-au moştenit dincolo de Iordán, spre răsăritul soarelui, de la râul Arnón până la muntele Hermón şi întregul Arabáh, spre răsărit: (Cartea lui Iósue 12, 1)

  • şi domnea de la Muntele Hermón până la Salcá peste tot Basánul, până la hotarul cu [fiii] lui Gheşúr şi ai lui Maáca, şi peste jumătate din Galaád, hotarul lui Sihón, regele din Heşbón. (Cartea lui Iósue 12, 5)

  • Aceştia sunt regii pe care i-au învins Iósue şi fiii lui Israél dincoace de Iordán, spre vest, de la Báal-Gad, în valea Libánului, şi până la muntele Halác, care se înalţă spre Seír. Iósue i-a dat ca moştenire triburilor lui Israél conform cu împărţirea lor, (Cartea lui Iósue 12, 7)

  • Galaád, teritoriul [fiilor] lui Gheşúr şi al [fiilor] lui Maáca, tot muntele Hermón şi tot Basánul până la Salcá; (Cartea lui Iósue 13, 11)

  • Chiriatáim, Sibmá, Ţéret-Haşahár, pe muntele văii, (Cartea lui Iósue 13, 19)

  • Acum dă-mi muntele acesta despre care a vorbit Domnul pe vremea aceea pentru că ai auzit atunci că acolo sunt anachími şi că sunt cetăţi mari şi întărite! Dacă Domnul va fi cu mine, îi voi alunga, după cum a spus Domnul”. (Cartea lui Iósue 14, 12)


“Mesmo a menor transgressão às leis de Deus será levada em conta.” São Padre Pio de Pietrelcina