Löydetty 2257 Tulokset: Regele David

  • Fraţilor, să-mi fie permis să vă vorbesc cu îndrăzneală despre patriarhul Davíd: el a murit şi a fost îngropat şi mormântul lui este printre noi până în ziua de azi. (Faptele Apostolilor 2, 29)

  • Căci Davíd nu s-a suit la ceruri, totuşi spune: «Domnul i-a spus Domnului meu, aşază-te la dreapta mea (Faptele Apostolilor 2, 34)

  • tu le-ai spus părinţilor noştri, prin Duhul Sfânt, prin gura slujitorului tău Davíd: «De ce se frământă neamurile şi popoarele au născocit planuri deşarte? (Faptele Apostolilor 4, 25)

  • şi l-a eliberat din toate necazurile lui: i-a dat har şi înţelepciune înaintea lui Faraón, regele Egiptului, şi l-a stabilit guvernator peste Egipt şi peste toată casa lui. (Faptele Apostolilor 7, 10)

  • iar părinţii noştri, după ce l-au primit, l-au purtat cu ei sub conducerea lui Iósue când au luat în stăpânire [ţara] păgânilor pe care Dumnezeu i-a alungat dinaintea părinţilor noştri şi aşa [a rămas] până în zilele lui Davíd. (Faptele Apostolilor 7, 45)

  • După ce l-a înlăturat pe acesta, l-a ridicat pentru ei ca rege pe Davíd, despre care a dat mărturie, spunând: «L-am aflat pe Davíd, fiul lui Iése, un om după inima mea, care va împlini toată voinţa mea». (Faptele Apostolilor 13, 22)

  • Că l-a înviat din morţi ca să nu se mai întoarcă la putrezire, a spus astfel: «Vă voi da promisiunile sfinte făcute lui Davíd, cele vrednice de încredere». (Faptele Apostolilor 13, 34)

  • Însă Davíd, după ce a slujit în generaţia lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost adăugat la părinţii lui şi a văzut putrezirea. (Faptele Apostolilor 13, 36)

  • «După acestea mă voi întoarce şi voi înălţa cortul lui Davíd care căzuse; voi reclădi ruinele sale şi îl voi reînălţa. (Faptele Apostolilor 15, 16)

  • După ce au trecut câteva zile, regele Agrípa şi Bereníce au coborât la Cezaréea ca să-l salute pe Féstus. (Faptele Apostolilor 25, 13)

  • Regele este conştient de aceste lucruri şi de aceea îi vorbesc cu îndrăzneală, căci sunt convins că nu-i scapă nimic, pentru că lucrul acesta nu s-a petrecut într-un ungher. (Faptele Apostolilor 26, 26)

  • Atunci s-a ridicat regele, guvernatorul, Bereníce şi cei care stăteau cu ei. (Faptele Apostolilor 26, 30)


“O demônio é forte com quem o teme, mas é fraco com quem o despreza.” São Padre Pio de Pietrelcina