Löydetty 155 Tulokset: jumătate frate
„Învăţătorule, Moise a scris: «Dacă cineva are un frate căsătorit care moare fără să aibă copii, fratele lui să ia femeia şi să ridice urmaşi fratelui său!». (Evanghelia după sf. Luca 20, 28)
Trecuse deja jumătate din sărbătoare, când Isus a urcat la templu şi învăţa. (Evanghelia după sf. Ioan 7, 14)
Atunci Ananía a plecat şi a intrat în casă şi, punându-şi mâinile peste el, a zis: „Frate Saul, Domnul Isus, care ţi-a apărut pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să-ţi recapeţi vederea şi să te umpli de Duhul Sfânt”. (Faptele Apostolilor 9, 17)
După ce l-au ascultat, îl glorificau pe Dumnezeu, spunând: „Vezi, frate, câte mii de iudei au crezut şi sunt zeloşi faţă de Lege! (Faptele Apostolilor 21, 20)
a venit la mine şi stând [înaintea mea], mi-a zis: «Frate Saul, recapătă-ţi vederea!». Iar eu chiar în clipa aceea l-am putut vedea. (Faptele Apostolilor 22, 13)
Acum însă v-am scris să nu vă amestecaţi cu cel care, deşi se numeşte frate, este desfrânat sau lacom, sau idolatru, sau bârfitor, sau beţiv, sau hrăpăreţ: cu unul ca acesta nici măcar să nu staţi la masă! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 5, 11)
Însă frate cu frate se judecă, şi aceasta înaintea celor necredincioşi? (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 6, 6)
Celorlalţi le spun eu, nu Domnul: dacă un frate are o soţie necreştină şi ea consimte să locuiască cu el, să nu o lase! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 7, 12)
căci soțul necreştin este sfinţit prin soție, iar soția necreştină este sfinţită prin frate; altfel, copiii voştri ar fi necuraţi, însă ei sunt sfinţi. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 7, 14)
L-am rugat pe Tit şi împreună cu el am trimis un frate. Tit a avut vreun profit? N-am umblat noi în acelaşi duh? N-am călcat pe aceleaşi urme? (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 12, 18)
Vă poruncim, fraţilor, în numele Domnului nostru Isus Cristos, să staţi departe de orice frate care umblă în neorânduială şi nu ţine tradiţia pe care a primit-o de la noi, (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Tesalonicéni 3, 6)
Totuşi, să nu-l consideraţi ca duşman, ci mustraţi-l ca pe un frate! (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Tesalonicéni 3, 15)