Löydetty 2386 Tulokset: l-a

  • Toată cetatea s-a pus în mişcare, iar lumea alerga din toate părţile. Prinzându-l pe Paul, l-au târât afară din templu, iar uşile au fost încuiate imediat. (Faptele Apostolilor 21, 30)

  • Luând în grabă soldaţi şi centurioni, a coborât în fugă la ei. Când l-au văzut pe tribun şi pe soldaţi, au încetat să-l lovească pe Paul. (Faptele Apostolilor 21, 32)

  • Atunci, tribunul s-a apropiat, l-a arestat şi a poruncit să fie legat cu două lanţuri, apoi a cercetat cine este şi ce a făcut. (Faptele Apostolilor 21, 33)

  • a venit la mine şi stând [înaintea mea], mi-a zis: «Frate Saul, recapătă-ţi vederea!». Iar eu chiar în clipa aceea l-am putut vedea. (Faptele Apostolilor 22, 13)

  • Până la cuvântul acesta l-au ascultat. Dar unii dintre ei au început să strige: „Să piară de pe pământ unul ca acesta, căci nu este vrednic să trăiască!”. (Faptele Apostolilor 22, 22)

  • În ziua următoare, voind să ştie cu exactitate din ce cauză era acuzat de iudei, l-a dezlegat şi a poruncit să se întrunească arhiereii şi tot Sinédriul. Apoi l-a dus pe Paul şi l-a pus înaintea lor. (Faptele Apostolilor 22, 30)

  • Paul l-a chemat pe unul dintre centurioni şi i-a zis: „Du-l pe acest tânăr la tribun pentru că are să-i spună ceva!”. (Faptele Apostolilor 23, 17)

  • Aşadar, luându-l, l-a dus la tribun şi i-a zis: „Deţinutul Paul m-a chemat şi m-a rugat să-l aduc la tine pe acest tinerel, întrucât are să-ţi spună ceva”. (Faptele Apostolilor 23, 18)

  • Tribunul l-a luat de mână şi retrăgându-se deoparte, l-a întrebat: „Ce ai să-mi dai de ştire?”. (Faptele Apostolilor 23, 19)

  • Atunci tribunul l-a lăsat pe tânăr să plece, poruncindu-i: „Să nu spui nimănui că mi-ai dezvăluit acestea!”. (Faptele Apostolilor 23, 22)

  • Pe bărbatul acesta, prins de iudei şi gata să fie ucis de ei, l-am scos intervenind cu armata, ştiind că este roman. (Faptele Apostolilor 23, 27)

  • Am voit să aflu cauza pentru care îl acuzau şi l-am dus la Sinédriul lor. (Faptele Apostolilor 23, 28)


“Deus nunca me recusou um pedido”. São Padre Pio de Pietrelcina