Trouvé 2813 Résultats pour: Domnului

  • După câteva zile, Paul i-a spus lui Bárnaba: „Să ne întoarcem şi să-i vizităm pe fraţii din fiecare cetate prin care am vestit cuvântul Domnului şi să vedem ce mai fac!”. (Faptele Apostolilor 15, 36)

  • iar Paul, alegându-l pe Síla, a plecat după ce a fost încredinţat harului Domnului de către fraţi. (Faptele Apostolilor 15, 40)

  • După ce a fost botezată ea şi casa ei, ne-a invitat, zicând: „Dacă aţi judecat că sunt credincioasă Domnului, veniţi şi rămâneţi în casa mea!”. Şi ne-a obligat să acceptăm. (Faptele Apostolilor 16, 15)

  • Şi i-au vestit cuvântul Domnului lui şi tuturor celor care erau în casa lui. (Faptele Apostolilor 16, 32)

  • Fusese educat în calea Domnului, vorbea cu duh înfocat şi învăţa fără greşeală cele despre Isus, deşi cunoscuse numai botezul lui Ioan. (Faptele Apostolilor 18, 25)

  • Când au auzit ei, au primit Botezul în numele Domnului Isus. (Faptele Apostolilor 19, 5)

  • Întrucât unii dintre ei erau împietriţi şi nu credeau, vorbind de rău calea [Domnului] în faţa mulţimii, el s-a despărţit de ei. I-a luat pe discipoli dintre ei şi în fiecare zi îi învăţa în şcoala lui Tiranos. (Faptele Apostolilor 19, 9)

  • Aceasta s-a întâmplat timp de doi ani, astfel încât toţi locuitorii din Asia, iudei şi greci, au ascultat cuvântul Domnului. (Faptele Apostolilor 19, 10)

  • Atunci, unii exorcişti iudei, care umblau prin împrejurimi, au încercat să cheme numele Domnului Isus asupra celor care aveau duhuri rele, spunând: „Vă conjur pe Isus pe care-l predică Paul!”. (Faptele Apostolilor 19, 13)

  • Lucrul acesta l-au aflat toţi iudeii şi grecii care locuiau în Éfes; teama i-a cuprins pe toţi şi numele Domnului Isus era preamărit. (Faptele Apostolilor 19, 17)

  • Astfel, cuvântul creştea şi se întărea prin puterea Domnului. (Faptele Apostolilor 19, 20)

  • În acel timp, s-a iscat o mare zarvă cu privire la calea [Domnului]. (Faptele Apostolilor 19, 23)


“Façamos o bem, enquanto temos tempo à nossa disposição. Assim, daremos glória ao nosso Pai celeste, santificaremos nós mesmos e daremos bom exemplo aos outros.” São Padre Pio de Pietrelcina