Talált 65 Eredmények: Regatul Unit

  • Este un om în regatul tău în care este duhul Dumnezeului celui Sfânt; în zilele tatălui tău s-au găsit în el lumină, pricepere şi înţelepciune ca înţelepciunea lui Dumnezeu. Și regele Nabucodonosór, tatăl tău, l-a stabilit mai-mare peste magii, ghicitorii, caldéii şi astrologii tatălui tău, regele. (Cartea profetului Daniél 5, 11)

  • Péras: regatul tău a fost împărţit şi a fost dat mezilor şi perşilor”. (Cartea profetului Daniél 5, 28)

  • Lui Dárius i-a plăcut să stabilească peste regat o sută douăzeci de satrapi care să fie în tot regatul. (Cartea profetului Daniél 6, 2)

  • Astfel, Daniél îi întrecea pe înalţii funcţionari şi pe satrapi, pentru că în el era un duh deosebit, iar regele s-a gândit să-l pună peste tot regatul. (Cartea profetului Daniél 6, 4)

  • Sfinţii Celui Preaînalt vor primi domnia şi vor stăpâni regatul pentru totdeauna şi până în vecii vecilor». (Cartea profetului Daniél 7, 18)

  • În primul an al lui Dárius, fiul lui Artaxérxe din descendenţa mezilor, care a domnit peste regatul caldéilor, (Cartea profetului Daniél 9, 1)

  • După ce se va ridica, stăpânirea lui va fi distrusă şi împărţită în cele patru vânturi ale cerului, dar nu pentru urmaşii săi şi nici pentru stăpânirea lui cu care a stăpânit, căci regatul lui va fi smuls şi dat altora, dar nu alor săi. (Cartea profetului Daniél 11, 4)

  • Va veni în regatul regelui din sud, dar se va întoarce în pământul său. (Cartea profetului Daniél 11, 9)

  • Dar apoi se va ridica altcineva în locul lui: va face să treacă un perceptor prin regatul său frumos, dar după câteva zile va fi zdrobit, nu prin mânie şi nici prin război. (Cartea profetului Daniél 11, 20)

  • Regele Astiáges a fost adăugat la părinţii lui, iar Círus, persanul, a luat regatul lui. (Cartea profetului Daniél 14, 1)

  • astfel încât nu vor mai fi doi, ci un singur trup. Prin urmare, ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă!”. (Evanghelia după sf. Matei 19, 6)

  • Şi i-a jurat: „Ceea ce îmi vei cere, îţi voi da, până la jumătate din regatul meu”. (Evanghelia după sf. Marcu 6, 23)


“Lembre-se de que os santos foram sempre criticados pelas pessoas deste mundo, e puseram sob seus pés o mundo e as suas máximas .” São Padre Pio de Pietrelcina