Znaleziono 258 Wyniki dla: putea
Dacă l-ai pisa pe nebun într-o piuă, în mijlocul boabelor, cu zdrobitorul, tot nu ai putea îndepărta de la el nebunia lui. (Cartea Proverbelor 27, 22)
Ar putea fi un lucru despre care să se spună: „Iată, acesta este nou!”, dar el a fost deja în vremurile care au fost înaintea noastră. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 1, 10)
Am decis în inima mea să-mi dau trupul vinului şi inima să fie călăuzită cu înţelepciune, ca să fie prinsă de nebunie până când voi putea vedea ce este bine pentru fiii oamenilor să facă sub ceruri în timpul zilelor vieţii lor. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 2, 3)
Era mai departe decât fusese şi mai adâncă decât adâncul: cine va putea să o găsească? (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 7, 24)
Deoarece cuvântul regelui are putere şi cine i-ar putea spune: „Ce faci?”. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 8, 4)
Căci el nu cunoaşte ceea ce va fi. Cine ar putea să-i facă cunoscut ce va fi? (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 8, 7)
Ştiind că nu voi [putea] fi cumpătat dacă Dumnezeu nu dă – şi aceasta este pricepere: să ştii al cui este harul – m-am îndreptat spre Domnul, l-am rugat şi i-am spus din toată inima mea: (Cartea Înţelepciunii 8, 21)
Căci puterea ta cea mare îţi este mereu prezentă şi cine ar putea să stea înaintea puterii braţului tău? (Cartea Înţelepciunii 11, 21)
Cum ar putea să rămână, dacă tu nu ai vrea, sau să se păstreze ceea ce nu este chemat de tine? (Cartea Înţelepciunii 11, 25)
Cine ar [putea] să spună: „Ce ai făcut?” sau cine ar putea să stea împotriva judecăţii tale? Sau cine te va acuza că distrugi neamurile pe care le-ai făcut? Sau cine va veni să stea înaintea ta ca răzbunător al oamenilor nedrepţi? (Cartea Înţelepciunii 12, 12)
Furia nedreaptă nu va putea să îndreptăţească. Înclinarea furiei sale va fi pentru el cădere. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 1, 22)
Nu te sfătui cu cel nebun, căci nu va putea să ţină ascuns cuvântul! (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 8, 17)