1. Mâna Domnului a fost peste mine; m-a făcut să ies în Duhul Domnului și m-a pus să stau în mijlocul unei văi: ea era plină de oase.

2. M-a făcut să trec pe lângă ele de jur împrejur și, iată, erau foarte multe pe suprafața văii; și, iată, erau foarte uscate.

3. Mi-a zis: „Fiul omului, oare vor putea să trăiască oasele acestea?”. Eu i-am zis: „Doamne Dumnezeule, tu știi”.

4. El mi-a zis: „Profețește asupra acestor oase și spune-le: «Oase uscate, ascultați cuvântul Domnului!

5. Așa spune Domnul Dumnezeu către aceste oase: ‹Iată, eu fac să vină în voi un duh și veți trăi!

6. Voi pune să fie peste voi nervi, voi face să apară carne deasupra voastră, voi întinde asupra voastră piele și voi pune în voi un duh și veți trăi. Și veți cunoaște că eu sunt Domnul› »”.

7. Am profețit după cum mi s-a poruncit. Când profețeam, a fost un zgomot și, iată, era un cutremur! Și oasele s-au apropiat unele de altele.

8. M-am uitat și, iată, erau peste ele nervi și a apărut carne deasupra lor! Și s-a întins pielea peste ele de deasupra, dar nu era duh în ele.

9. Apoi mi-a zis: „Profețește duhului, profețește, fiul omului, și spune duhului: așa zice Domnul Dumnezeu: «De la cele patru vânturi vino, duhule, și suflă peste acești morți ca să trăiască!»”.

10. Am profețit cum mi s-a poruncit. Și a venit în ei un duh și au trăit, au stat pe picioarele lor: era o armată foarte, foarte mare.

11. Apoi mi-a zis: „Fiul omului, oasele acestea sunt toată casa lui Israél. Iată, ei zic: «Ni s-au uscat oasele, a pierit speranța noastră, suntem terminați!»!

12. De aceea, profețește și spune-le: așa zice Domnul Dumnezeu: «Iată, eu voi deschide mormintele voastre, vă voi face să ieșiți din mormintele voastre, poporul meu, și vă voi face să veniți în pământul lui Israél.

13. Veți cunoaște că eu sunt Domnul când voi deschide mormintele voastre și vă voi face să ieșiți din mormintele voastre, poporul meu!

14. Voi pune duhul meu în voi și veți trăi; vă voi face să vă odihniți în pământul vostru și veți cunoaște că eu, Domnul, am vorbit și am făcut»” – oracolul Domnului.

15. Cuvântul Domnului a fost către mine:

16. „Acum, fiul omului, ia un lemn și scrie pe el: «Pentru Iúda și pentru fiii lui Israél, tovarășii lui!». Ia un alt lemn și scrie pe el: «Pentru Iosíf, lemnul lui Efraím, și pentru toată casa lui Israél, tovarășii lui».

17. Apoi, apropie-le de tine unul de celălalt, un lemn de celălalt, ca să fie unul în mâna ta.

18. Și când îți vor spune fiii poporului tău: «Oare nu ne vei face cunoscut ce înseamnă acestea la tine?»,

19. spune-le: așa zice Domnul Dumnezeu: «Iată, eu iau lemnul lui Iosíf care este în mâna lui Efraím și toiegele lui Israél, tovarășii lui, și le voi pune peste el împreună cu lemnul lui Iúda și voi face să fie un singur lemn! Și vor fi unul în mâna mea.

20. Și când lemnele pe care ai scris vor fi în mâna ta, în văzul lor,

21. spune-le: așa zice Domnul Dumnezeu: «Iată, îi voi lua pe fiii lui Israél dintre neamurile unde au mers, îi voi aduna din împrejurimi și-i voi face să vină în pământul lor.

22. Voi face din ei un singur neam în țară, pe munții lui Israél; un singur rege va fi rege pentru toți, nu vor mai fi două neamuri și nu vor mai fi împărțiți în două regate.

23. Nu se vor mai întina cu idolii lor, cu zeii lor și cu toate nelegiuirile lor. Îi voi salva din toate locurile lor unde au păcătuit și îi voi purifica. Ei vor fi poporul meu și eu voi fi Dumnezeul lor.

24. Slujitorul meu Davíd va fi rege peste ei și va fi un singur păstor pentru ei toți. Vor umbla în judecățile mele, vor păzi hotărârile mele și le vor împlini.

25. Vor locui în țara pe care am dat-o slujitorului meu Iacób, în care au locuit părinții voștri. Și vor locui în ea ei și fiii lor și fiii fiilor lor pentru totdeauna. Iar Davíd, slujitorul meu, va fi căpetenia lor pentru totdeauna.

26. Voi încheia cu ei o alianță de pace, o alianță veșnică va fi cu ei. Îi voi stabili și-i voi înmulți și voi pune sanctuarul meu în mijlocul lor pentru totdeauna.

27. Locuința mea va fi alături de ei: eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul meu.

28. Și vor cunoaște neamurile că eu sunt Domnul care-l sfințește pe Israél când sanctuarul meu va fi în mijlocul lor pentru totdeauna»”.




Livraria Católica

Conheça esses e outros livros em nossa livraria.




“Faltar com a caridade¨¦ como ferir a pupila dos olhos de Deus.” São Padre Pio de Pietrelcina