Löydetty 231 Tulokset: Căderea Ierusalimului

  • S-au sculat dimineaţa şi au ieşit spre pustiul Técoa. În timp ce ieşeau, Iosafát a stat [în picioare] şi le-a zis: „Ascultaţi-mă, Iúda şi voi, locuitori ai Ierusalímului! Credeţi în Domnul Dumnezeul vostru şi veţi fi întăriţi! Aveţi încredere în profeţii lui şi veţi avea succes!”. (Cartea a doua a Cronicilor 20, 20)

  • A făcut şi înălţimi pe munţii lui Iúda. I-a făcut pe locuitorii Ierusalímului să se prostitueze şi l-a amăgit pe Iúda. (Cartea a doua a Cronicilor 21, 11)

  • ci ai umblat pe calea regilor lui Israél; pentru că i-ai făcut pe Iúda şi pe locuitorii Ierusalímului să se prostitueze aşa cum s-a prostituat casa lui Aháb şi pentru că i-ai ucis pe fraţii tăi, din casa tatălui tău, care erau mai buni decât tine, (Cartea a doua a Cronicilor 21, 13)

  • Locuitorii Ierusalímului l-au făcut rege în locul lui pe Ahazía, fiul său cel mai mic; căci ceilalţi fuseseră ucişi de o ceată care a intrat cu arabii în tabără. Ahazía, fiul lui Iorám, a fost rege în Iúda. (Cartea a doua a Cronicilor 22, 1)

  • Au abandonat casa Domnului Dumnezeului părinţilor lor şi au slujit Aşérelor şi idolilor. Mânia Domnului a venit asupra lui Iúda şi asupra Ierusalímului din cauza acestei vinovăţii. (Cartea a doua a Cronicilor 24, 18)

  • Dar pe Amasía, regele lui Iúda – fiul lui Ióas, fiul lui Ahazía –, Ióas, regele lui Israél, l-a prins la Bet-Şémeş şi l-a dus la Ierusalím. A făcut o spărtură de patru sute de cóţi în zidul Ierusalímului, de la Poarta Efraím până la Poarta Unghiului. (Cartea a doua a Cronicilor 25, 23)

  • Acum, voi ziceţi că fiii lui Iúda şi ai Ierusalímului vor deveni sclavii şi sclavele voastre. Dar oare nu există între voi vinovăţii faţă de Domnul Dumnezeul vostru? (Cartea a doua a Cronicilor 28, 10)

  • A adus jertfă zeilor Damáscului – care l-au lovit –, zicând: „Pentru că zeii regilor din Arám îi ajută, le voi aduce jertfă, ca ei să mă ajute”. Dar ei au fost spre căderea lui şi a întregului Israél. (Cartea a doua a Cronicilor 28, 23)

  • Aház a adunat obiectele din casa lui Dumnezeu şi a făcut bucăţi [aceste] obiecte din casa lui Dumnezeu. A închis uşile casei Domnului şi şi-a făcut altare în toate colţurile Ierusalímului. (Cartea a doua a Cronicilor 28, 24)

  • Aház a adormit cu părinţii săi şi l-au îngropat în cetatea Ierusalímului; nu l-au dus în mormintele regilor lui Israél. Şi a devenit rege Ezechía, fiul său, în locul lui. (Cartea a doua a Cronicilor 28, 27)

  • Ezechía a văzut că Senaheríb a venit cu intenţia să lupte împotriva Ierusalímului. (Cartea a doua a Cronicilor 32, 2)

  • Oare nu el, Ezechía, a îndepărtat înălţimile şi altarele [Domnului], zicându-le lui Iúda şi Ierusalímului: ‹Numai în faţa unui singur altar să vă prosternați şi numai pe el să ardeţi tămâie!›? (Cartea a doua a Cronicilor 32, 12)


A humildade e a caridade são as “cordas mestras”. Todas as outras virtudes dependem delas. Uma é a mais baixa; a outra é a mais alta. ( P.e Pio ) São Padre Pio de Pietrelcina