1. Când Isáac era bătrân şi ochii îi slăbiseră încât nu mai putea să vadă, l-a chemat pe Esáu, fiul său cel mai mare, şi i-a zis: „Fiul meu!”. El i-a răspuns: „Iată-mă!”.

2. Şi a zis: „Iată, am îmbătrânit şi nu ştiu ziua morţii mele.

3. Acum ia-ţi instrumentele, tolba ta şi arcul tău, ieşi la câmp şi vânează [ceva] vânat pentru mine!

4. Fă-mi o gustare cum îmi place mie şi adu-mi-o să mănânc, ca să te binecuvânteze sufletul meu înainte să mor!”.

5. Rebéca asculta când Isáac îi vorbea lui Esáu, fiul său. Când Esáu a plecat la câmp să vâneze [ceva] vânat pentru tatăl său,

6. Rebéca i-a zis fiului ei Iacób: „Iată, l-am auzit pe tatăl tău în timp ce îi vorbea lui Esáu, fratele tău, zicând:

7. «Adâu-mi vânat şi fă-mi o gustare ca să mănânc! Și te voi binecuvânta în faţa Domnului înainte de a muri».

8. Acum, fiule, ascultă glasul meu şi [fă] după cum îţi poruncesc!

9. Du-te la turmă şi adu-mi de acolo doi iezi frumoşi ca să fac din ei o gustare pentru tatăl tău, aşa cum îi place!

10. O vei duce tatălui tău şi el va mânca, ca să te binecuvânteze înainte de a muri”.

11. Iacób a zis Rebécăi, mama sa: „Iată, Esáu, fratele meu, este un om păros, în timp ce eu nu am păr.

12. Nu cumva tatăl meu să mă pipăie şi voi fi în ochii lui ca unul care vrea să-l înşele şi voi face să vină asupra mea blestemul, nu binecuvântarea!”.

13. Mama sa i-a zis: „Blestemul tău să cadă peste mine, fiule! Ascultă numai glasul meu, du-te şi adu-mi-i!”.

14. El s-a dus, a luat [cei doi iezi] şi i-a adus mamei sale. Mama sa a făcut o gustare cum îi plăcea tatălui său.

15. Rebéca a luat hainele cele mai frumoase ale lui Esáu, fiul ei mai mare, pe care le avea la ea în casă şi l-a îmbrăcat pe Iacób, fiul ei mai mic.

16. Iar cu pieile iezilor i-a îmbrăcat mâinile şi partea fără păr a gâtului,

17. apoi i-a dat gustarea şi pâinea pe care le făcuse în mâna lui Iacób, fiul ei.

18. El a mers la tatăl său şi i-a spus: „Tată!”. El i-a răspuns: „Iată-mă! Cine eşti tu, fiul meu?”.

19. Iacób i-a răspuns tatălui: „Eu sunt Esáu, întâiul tău născut. Am făcut ce mi-ai spus. Vino, deci, ridică-te, aşază-te şi mănâncă din vânatul meu pentru ca să mă binecuvânteze sufletul tău!”.

20. Isáac i-a spus fiului său: „Cum ai găsit asta aşa repede, fiul meu?”. El i-a răspuns: „Domnul Dumnezeul tău mi l-a scos înainte”.

21. Atunci Isáac i-a zis lui Iacób: „Apropie-te, fiul meu, ca să te pot atinge [şi să ştiu] dacă tu eşti fiul meu Esáu ori nu!”.

22. Iacób s-a apropiat de Isáac, tatăl său. El l-a pipăit şi i-a spus: „Glasul este glasul lui Iacób, dar mâinile sunt mâinile lui Esáu!”.

23. Şi nu l-a recunoscut, căci mâinile sale erau păroase ca mâinile fratelui său Esáu, şi l-a binecuvântat.

24. El i-a zis: „Tu eşti cu adevărat fiul meu Esáu?”. El i-a spus: „Eu sunt!”.

25. Şi i-a zis: „Apropie-mi şi voi mânca din vânatul tău, fiul meu, pentru ca sufletul meu să te binecuvânteze!”. [Iacób] i-a apropiat şi el a mâncat; apoi i-a adus vin şi el a băut.

26. Atunci tatăl său, Isáac, i-a zis: „Apropie-te şi sărută-mă, fiul meu!”.

27. El s-a apropiat şi l-a sărutat. A simţit mirosul hainelor lui şi l-a binecuvântat, zicând: „Iată mirosul fiului meu este ca mirosul unei câmpii pe care a binecuvântat-o Domnul!

28. Dumnezeu să-ţi dea din roua cerului şi din grăsimea pământului, belşug de grâu şi de must!

29. Popoarele să-ţi slujească, neamurile să se prosterneze în faţa ta! Fii stăpân peste fraţii tăi şi să se prosterneze în faţa ta fiii mamei tale! Blestemat să fie cel ce te va blestema şi binecuvântat să fie cel care te va binecuvânta!”.

30. Când Isáac a terminat să-l binecuvânteze pe Iacób şi Iacób a ieșit de la tatăl său, Isáac, a venit Esáu, fratele său, de la vânătoare.

31. A făcut şi el o gustare şi i-a adus-o tatălui său. Şi i-a zis tatălui: „Să se ridice tatăl meu şi să mănânce din vânatul fiului său, ca să mă binecuvânteze sufletul tău!”.

32. Isáac, tatăl său, l-a întrebat: „Cine eşti tu?”. Şi el a răspuns: „Sunt eu, fiul tău întâi născut, Esáu”.

33. Isáac s-a cutremurat cu mare cutremur şi a zis: „Atunci cine este cel care a prins vânatul şi mi l-a adus, iar eu am mâncat din toate înainte de a veni tu şi l-am binecuvântat? Şi binecuvântat va fi”.

34. Când a auzit Esáu cuvintele tatălui său, a strigat cu strigăt mare, plin de amărăciune, şi i-a zis tatălui său: „Binecuvântează-mă şi pe mine, tată!”.

35. El a zis: „Fratele tău a venit cu înşelăciune şi ţi-a luat binecuvântarea”.

36. Şi a zis: „Oare nu se numeşte Iacób? M-a înşelat de două ori: mi-a luat dreptul de întâi-născut şi, iată, acum mi-a luat şi binecuvântarea!”. Şi a zis: „N-ai păstrat şi pentru mine o binecuvântare?”.

37. Isáac a răspuns şi i-a zis lui Esáu: „Iată, l-am făcut stăpân peste tine, iar pe toţi fraţii lui i-am făcut slujitorii lui, cu grâu şi must l-am sprijinit: pentru tine ce pot să mai fac, fiul meu?”.

38. Esáu a zis tatălui său: „N-ai decât această singură binecuvântare, tată? Binecuvântează-mă şi pe mine, tată!”. Şi Esáu şi-a ridicat glasul şi a plâns.

39. Tatăl său, Isáac, a răspuns şi i-a zis: „Iată! Locuinţa ta va fi departe de grăsimea pământului şi de roua cerului de sus.

40. Vei trăi din sabia ta şi vei sluji fratelui tău; dar când te vei răscula, vei rupe jugul lui de pe gâtul tău!”.

41. Esáu a început să aibă ciudă pe Iacób din pricina binecuvântării cu care-l binecuvântase tatăl său. Esáu zicea în inima sa: „Se apropie zilele de doliu pentru tatăl meu; apoi îl voi ucide pe Iacób, fratele meu”.

42. I-au făcut cunoscute Rebécăi cuvintele lui Esáu, fiul ei mai mare. Ea a trimis atunci şi l-a chemat pe Iacób, fiul ei mai mic, şi i-a zis: „Iată, Esáu, fratele tău, vrea să se răzbune pe tine ucigându-te!

43. Acum, fiule, ascultă glasul meu: ridică-te, fugi la fratele meu Lában în Harán!

44. Stai la el celelalte zile, până ce se va întoarce furia fratelui tău

45. şi se va întoarce mânia fratelui tău de la tine şi va uita ce i-ai făcut! Atunci voi trimite să te aducă de acolo. Pentru ce să fiu fără copii, fără voi amândoi într-o singură zi?”.

46. Rebéca i-a zis lui Isáac: „Sunt scârbită de viaţa mea din pricina fiicelor lui Het. Dacă Iacób îşi ia soţie dintre fiicele lui Het ca și acestea, dintre fetele ţinutului acestuia, la ce să mai trăiesc?”.





“O amor tudo esquece, tudo perdoa, sem reservas.” São Padre Pio de Pietrelcina