1. Maestrului de cor. Psalm. Al lui Davíd.

2. Cerurile vorbesc despre slava lui Dumnezeu şi firmamentul vesteşte lucrarea mâinilor sale.

3. Ziua încredinţează zilei mesajul, iar noaptea transmite nopţii cunoaşterea.

4. Nu e vorbire, nu sunt cuvinte ale căror glasuri să se poată auzi,

5. şi totuşi vocea lor străbate tot pământul, vestea lor [ajunge] la marginile lumii.

6. În ele, acolo a fixat un cort pentru soare şi el, ca un mire, iese din camera sa nupţială, se bucură ca un viteaz ce aleargă pe cale.

7. Răsare la un capăt al cerurilor şi-l străbate până la celălalt capăt şi nimic nu se poate ascunde de căldura lui.

8. Legea Domnului este desăvârşită, înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată, îl face înţelept pe cel neştiutor.

9. Orânduirile Domnului sunt drepte, înveselesc inima, poruncile Domnului sunt strălucitoare, luminează ochii.

10. Teama de Domnul este curată, rămâne pentru totdeauna; judecăţile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte.

11. Ele sunt mai de dorit decât aurul şi decât mult aur curat, mai dulci decât mierea şi decât fagurele proaspăt.

12. Slujitorul tău este instruit prin ele; pentru cel care le păzeşte, răsplata este mare.

13. Cine îşi dă seama de greşelile făcute din neatenţie? Curăţă-mă de [păcatele] ascunse!

14. Mai presus de toate, păzeşte-l pe slujitorul tău de mândrie, ca ea să nu mă stăpânească niciodată! Atunci voi fi fără prihană şi curăţat de nelegiuirea cea mare.

15. Plăcute să-ţi fie cuvintele gurii mele şi gândurile inimii mele să ajungă înaintea ta, Doamne, stânca mea şi răscumpărătorul meu!





“Comunguemos com santo temor e com grande amor.” São Padre Pio de Pietrelcina